Modificarile produse de toxicodependenta in structura personalitatii

Experienţa drogului este ca orice experienţă, semnificaţia sa se găseşte în primul rând în persoană, nu în substanţă, care nu face decât săo elibereze. La ce duce această eliberare, la confuzie sau la perspicacitate extatică, depinde de individ şi de circumstanţe. Indivizii nu găsesc, în pretinsele zboruri pe aripile drogului, decât ceea ce resursele facultăţilor lor le permit să invoce, asta pentru scurt timp, înainte de a cădea destul de repede într-o sterilitate spirituală reproductivă.

Consumul de droguri conduce foarte des la aşa-numitul ,,sindrom deficitar”, caracterizat prin:
a. deficit de activitate: activitatea se centrează în special pe efortul de a-şi procura drogul, justificându-şi inerţia prin raţionamente pseudo-filosofice şi antisociale; este frecvent întâlnit la consumatorii de opiacee;
b. deficit de funcţionare intelectuală;
c. deficit de bună dispoziţie şi afectivitate (doar drogul rămâne investit afectiv); starea aminteşte de indiferenţa afectivă a hebefrenicilor şi favorizează apariţia stărilor depresive, în special în timpul dezobişnuirii, ceea ce împinge la reluarea toxicomaniei.

La opiacee apare un sindrom deficitar rapid şi constant. La halucinogene apar sindroame delirante prelungite, asemănătoare unui tablou schizofrenic. La cannabis apare sindromul de absenţă a motivaţiei, la amfetamine reacţii delirante paranoice, iar la doze excesive de droguri accese confuzionale sau confuzo-onirice.

La consumul prelungit de droguri apare o stagnare a dezvoltării psihice, deoarece persoana toxicodependentă îşi organizează viaţa în jurul procurării de drog şi nu mai este deschisă faţă de alte experienţe ale vieţii, astfel achiziţiile făcute de ea scăzând foarte mult. Implicit vom avea şi o rămânere în urmă a maturizării psihice, iar atunci când dependenţa apare la vârste mai fragede, repercursiunile se fac simţite în plan psihosomatic. Odată cu avansarea în dependenţă, pe masură ce mijloacele materiale scad, apare o degradare a conştiinţei morale, furtul, injuriile, ameninţările, bătaia, fiind considerate conduite care intra în normalitatea vieţii.

Dependenţa de drog accentueazăconduitele evitanteşi ideea de incapacitate, prin mecanismul feed- backului. Dacăiniţial drogul creeazăimpresia căpoţi săstăpâneşti problemele (prin ignorare), dupăo perioadăactivăa drogului acestea revinşi mai acutşi persoana ia noi doze de substanţăpentru a se îndepărta de ele.

După mai multe cicluri de acest gen, senzaţia de ineficienţă personală se accentuează şi potentează, la rândul ei, nevoia de drog. În concluzie, ca o consecinţă a stilului de viaţă pe care îl duc toxicomanii, încrederea în sine scade, iar imaginea de sine se deteriorează. Având în vedere toate acestea, s-a constatat că transformările produse de toxicodependenţă la nivelul personalităţii sunt profunde şi pot afecta chiar nucleul personalităţii când dependenţa durează de mai mult timp, de unde necesitatea psihoterapiei, ca o intervenţie de restructurare şi optimizare a personalităţii şi de construcţie a unui nou stil de viaţă.