Teama de greseli a Dorei

Dorei ii era teama ca nu cumva sa greseasca.

„Doamne”, spuse Dora, „sa dai gres este la fel de rau ca si cum ar fi sa cazi intr-o groapa adanca si intunecata plina de paianjeni ….. sau ca si cum ai fi in mijlocul unei multimi de oameni care rad si te arata cu degetul.”

De fiecare data cand se gandea la o nereusita, Dora se simtea cuprinsa de o frica puternica ce o inconjoara ca o ceata. Inima ii batea tare, mainile ii tremurau si respiratia ii devenea sacadata.

„Greseala,” spunea Dora, „este cel mai rau lucru din lume.” „Ia sa vedem…ce as putea face ca sa nu dau gres niciodata?” se intreaba Dora. „Stiu! O sa imi fac griji tot timpul despre tot ce ar putea sa mearga rau si o sa fac planuri cum sa ma descurc in fiecare imprejurare. Si asa nu voi gresi niciodata!”

De atunci incolo, Dora invata pana la miezul noptii in fiecare seara, memorand pe de rost fiecare pagina a fiecarei carti. Apoi statea treaza pana la cinci dimineata, imaginandu-si cam tot ce ar putea sa mearga prost a doua zi si planificandu-si cum sa faca fata fiecarei situatii.

„Ce ma fac daca izbugneste o furtuna in timp ce sunt la scoala si nu pot sa merg acasa?” se gandi Dora. „Stiu ce o sa fac! O sa duc cu mine un balon cu heliu la scoala, o sa ma catar pe varful celui mai inalt morman de zapada, o sa-mi dau drumul si o sa zbor pana acasa!”

„Dar daca o sa invadeze fiinte de pe o alta planeta? Ce as face atunci? Cred ca as incerca sa fiu calma si prietenoasa si mi-as imparti cu ei, la nevoie, sandwich-ul cu unt si salam.” „Sau daca as fi in pericol sa pierd o intrecere de alergari la scoala? Mi-as imagina ca ma urmareste un urs mare si urat! Asa as fugi mai repede.”

Dora era asa de ocupata cu gandurile negre despre greseli si cu incercarile de a le preveni, incat nu prea mai avea timp sa doarma. Intr-o noapte, ea adormi in timp ce incerca sa se hotarasca ce ar face daca ar intepa-o o albina in timpul unei lucrari de control.

„Oh, nu!!” se sperie Dora cand se trezi. „E deja ora unsprezece. Nu am reusit sa ma trezesc la timp si am lipsit deja de la doua ore intregi de scoala. Cat de groaznic!”

„Tot programul acesta de prevenire a greselilor este un esec,” se vaita ea. „nu o sa am niciodata suficient timp ca sa ma gandesc cum sa previn toate greselile posibile. Va trebui sa gasesc o alta cale pentru a nu gresi niciodata.”

Dora se gandi mult si bine.

„Singura metoda la care ma pot gandi,” decise ea in cele din urma, „este sa nu ma mai apuc de nici un lucru cat de cat riscant sau dificil – si in acest fel nu voi putea sa dau gres!”

„Nu o sa ma mai duc la scoala – gandeste-te numai la cate lucrari de control as putea sa iau nota mica….si la cate intrebari as putea sa nu stiu raspunsul….si cate intreceri as putea sa pierd. Nu o sa ma mai joc de acum in colo cu Stefania si Bianca – ele intotdeauna vor sa mearga sa ne dam cu rolele sau sa sarim elastic si acolo as putea sa nu ma descurc perfect. Si nu o sa ma mai duc nici la lectiile de balet si nici la cele de flaut.”

Singurele lucruri lipsite de pericolul de a da gres care ii mai ramasesera Dorei de facut erau mancatul si dormitul, asa ca asta facea tot timpul.

Intr-o zi, pe cand avea stomacul deja prea plin ca sa mai poata inghiti chiar si cea mai mica firimitura, Dora adormi si visa ca mergea singura prin padure intr-o noapte furtunoasa. Vantul suiera puternic si fulgerele brazdau furioase cerul. Dorei I se facu frica. Deodata I se taia rasuflarea, deoarece auzi un altfel de suierat.

„Asta nu e vantul!” tresari Dora. „Seamana mai degraba cu o creatura fioroasa!”

Privi peste umar in spate si vazu cea mai urata si infricosatoare creatura dintre cate vazuse vreodata. Avea cel putin doi metri si jumatate, blana si ochii rosii, gura salivand si gheare lungi. Si era foarte aproape. Creatura marai din nou…Dora o rupse la fuga.

Cu cat fugea mai departe, cu atat auzea mai tare ragetul creaturii in urma ei, suierand si fornaind. Nu mai fusese niciodata atat de speriata. La inceput fugi cu toata viteza, dar pe masura ce creatura se apropia, paru sa incetineasca. Picioarele I se pareau grele ca niste pietre de moara, iar genunchii ii erau moi ca piftia. Simti ca nu mai poate sa faca nici un pas mai departe.

„Hei, stai un pic, asta e doar un vis!” isi dadu seama. „Nu se intampa cu adevarat!”

Dora se opri brusc si creatura din spatele ei facu la fel, aproape doborand-o si inca mugind.

„Nu mai poti sa ma sperii, asa ca termina cu ragetul asta!” striga ea. „Tu existi doar in mintea mea, te-am creat in visul meu si pot sa te fac sa dispari!”

„Stai asa, hai sa nu ne pripim,” spuse creatura in timp ce ii intindea o laba.

„Hai mai bine sa dam mana si sa fim prieteni. Nu vreau sa-ti fac nici un rau. Stii bine ca nu am cum sa-ti fac rau decat daca tu crezi ca pot sa-ti fac rau. Poftim cartea mea de vizita.”

Ii inmana Dorei o tablita mica pe care scria: „Greseala – daca ti-e frica de mine, o sa te urmaresc peste tot.”

„Nu inteleg,” zise Dora. „Vrei sa zici ca eu imi produc singura frica de greseli?”

„Chiar asa este,” raspunse creatura.

„Si oare cum fac asta?” intreba Dora.

„Ei bine,” spuse creatura, scarpinandu-si nasul cu gheara, „toata lumea face greseli si rateaza unele lucruri cateodata, dar nu toata lumea isi creaza frica de greseala. Tu iti creezi singura frica prin faptul ca te gandesti tot timpul la nereusite. De fiecare data cand gandesti „E groaznic sa dai gres! Nu trebuie sa dau gres niciodata!” creezi creatura numita „Frica – de – Greseala”, care sunt chiar eu. Si atunci eu incep sa te urmaresc, iar tu fugi de orice ti-ar putea provoca o nereusita.”

„Vrei sa spui ca nu e chiar groaznic daca fac uneori greseli?” intreba Dora.

„Chiar nu este,” raspunse creatura. „Si in acelasi fel, nu esti nici o persoana perfecta daca faci o traba bine. In realitate, esti o persoana care cateodata da gres, iar alteori reuseste – ca tot restul lumii.”

„O, deja ma simt mult mai bine,” spuse Dora. „Cred ca inteleg ce vrei sa spui – daca schimb felul in care ma gandesc la nereusite, nu imi va mai fi frica de ele. As putea chiar sa ma gandesc ca nu imi place sa dau gres, dar ca nu este chiar asa de groaznic sau teribil daca mi se intampla asa ceva.”

Pe masura ce Dora vorbea, creatura se facea din ce in ce mai mica; iar cand fetita termina de vorbit, aceasta ajunsese de marimea unui degetar.

„O sa te pastrez tot timpul asa de mica,” ii promise Dora creaturii.

Si asa si facu. Cand se trezi dimineata urmatoare, Dora se duse iar la scoala. Acum se juca din nou cu prietenii ei si isi reincepu lectiile de balet si de flaut. In plus, era hotarata sa incerce lucruri noi si dificile.

De atunci incolo, cand Dora simtea cum creatura apare si incepe sa creasca, isi spunea, „daca gresesc din cand in cand nu inseamna ca voi gresi intotdeauna” si imediat simtea cum creatura se micsoreaza la loc.

Dora mai gresea intr-adevar din cand in cand, dar nu ii mai era frica de asta. Sigur, nu ii facea placere sa dea gres si incerca sa faca lucrurile cat mai bine pentru ca asa era mult mai placut. Dar nu mai considera o catastrofa teribila fiecare greseala si nu se intrista prea tare din aceasta cauza

„Acum imi dau seama ca imi creez singura frica de nereusite, la fel cum imi creez singura fantasmele din vis. De acum incolo, nu mai trebuie sa imi fie frica de greselile mele.”

Virgina Waters – Povesti rationale pentru copii